Securitatea informatică și protecția datelor

Elevii conștientizează riscurile informatice și măsurile de protecție a datelor și a sistemelor.

Ce protejăm de fapt: cele trei obiective ale securității

Cei mai mulți elevi cred că securitatea informatică înseamnă doar „să nu iei virus”. E mult mai puțin de atât. Securitatea informatică urmărește trei obiective, iar la test ele se cer explicit:

• Confidențialitatea – la date ajunge doar cine are dreptul. Se pierde când cineva îți citește mesajele sau îți află parola.
• Integritatea – datele nu sunt modificate pe ascuns. Se pierde când un program îți alterează fișierele sau cineva schimbă o notă în catalogul electronic.
• Disponibilitatea – datele sunt accesibile atunci când ai nevoie de ele. Se pierde când serverul e blocat de un atac sau când un ransomware îți criptează documentele.

Distincția e importantă pentru că atacurile diferite lovesc obiective diferite. Un spyware care îți fură parolele atacă confidențialitatea, dar fișierele tale rămân intacte și accesibile. Un ransomware atacă în primul rând disponibilitatea — fișierele sunt tot acolo, dar nu le mai poți deschide.

A doua idee de fond: securitatea nu e un produs pe care îl instalezi o dată, ci un comportament repetat. Cel mai bun antivirus din lume nu te salvează dacă tu însuți îți dai parola pe un site fals. De aceea specialiștii spun că veriga cea mai slabă este omul, nu calculatorul.

Termenul care le cuprinde pe toate este vulnerabilitate — o slăbiciune (un program neactualizat, o parolă simplă, o setare greșită) pe care un atacator o poate folosi. Atacul reușește doar când vulnerabilitatea există; de aceea protecția înseamnă, practic, închiderea vulnerabilităților.

Amenințări informatice: malware și tipurile lui

Malware (de la malicious software, program rău-intenționat) este termenul-umbrelă pentru orice program creat ca să facă rău. Virusul este doar un tip de malware, nu invers — asta e confuzia numărul unu la acest capitol.

Tipurile pe care le cere programa:

• Virusul – se atașează de un fișier sau program existent și se multiplică doar când utilizatorul rulează fișierul infectat. Are nevoie de o gazdă și de o acțiune a omului.
• Viermele (worm) – se răspândește singur prin rețea, fără să aibă nevoie de gazdă și fără ca cineva să deschidă ceva. De aceea viermii se împrăștie mult mai repede decât virușii.
• Troianul (cal troian) – se deghizează într-un program util (un joc, un „optimizator”, un crack) și, odată pornit, deschide o ușă atacatorului. Nu se multiplică singur — te bazezi tu să îl instalezi.
• Spyware – spionează în tăcere: ce tastezi, ce site-uri vizitezi, ce parole introduci. Un caz aparte este keyloggerul, care înregistrează tastele apăsate.
• Ransomware – criptează fișierele și cere răscumpărare pentru a le debloca. Plata nu garantează recuperarea, iar singura apărare reală este copia de siguranță.
• Adware – bombardează cu reclame; enervant, dar de obicei mai puțin periculos.

Căile de infectare de reținut: atașamente din e-mailuri necunoscute, programe descărcate de pe site-uri neoficiale, memorii USB străine, linkuri din mesaje și rețele publice nesecurizate.

Phishingul și înșelătoria prin manipulare

Phishingul este încercarea de a te păcăli să dai singur date confidențiale — parolă, cod, număr de card — printr-un mesaj care imită o instituție de încredere. Numele vine de la fishing, pescuit: atacatorul aruncă momeala și așteaptă.

Atenție la esență, pentru că aici se pierd puncte: phishingul nu este un program. Nu îl prinde antivirusul, pentru că nu se instalează nimic pe calculator — victima este manipulată psihologic. Face parte din ingineria socială, adică atacurile care exploatează încrederea, graba și frica omului.

Semnele clasice ale unui mesaj de phishing:

• Urgența artificială: „contul va fi șters în 24 de ore”, „plata a eșuat, confirmă acum”.
• Adresa expeditorului aproape corectă, dar nu chiar: litere schimbate, domeniu ciudat, sufix neobișnuit.
• Link a cărui destinație reală diferă de textul afișat — se verifică ținând cursorul deasupra lui, fără să dai clic.
• Cereri pe care o instituție serioasă nu le face niciodată: nicio bancă și nicio școală nu îți cere parola prin e-mail sau mesaj.
• Greșeli de exprimare, traduceri stângace, formulă de adresare generică de tipul „Stimate client”.

Varianta prin SMS se numește smishing, iar cea prin apel telefonic vishing. Regula de aur este simplă și se poate reține ca atare: nu dai clic pe link din mesaj, ci intri singur pe site tastând adresa. Dacă mesajul chiar era real, informația te așteaptă și acolo.

Metode de protecție: antivirus, firewall, parole, actualizări, backup

Protecția se construiește în straturi, pentru că niciun instrument nu acoperă totul.

• Antivirusul scanează fișierele și programele și blochează codul rău-intenționat. Lucrează în două moduri: prin semnături (compară cu o listă de amenințări cunoscute — de aceea trebuie actualizat permanent) și prin analiză de comportament, pentru amenințările noi.
• Firewallul (paravanul de protecție) filtrează traficul de rețea care intră și iese din calculator, permițând doar conexiunile autorizate. Nu curăță fișiere infectate — asta face antivirusul. Antivirus și firewall nu se înlocuiesc reciproc; sunt complementare.
• Actualizările (update-urile) repară vulnerabilități descoperite în sistemul de operare și în aplicații. Un sistem neactualizat e o ușă lăsată deschisă chiar dacă ai antivirus.
• Parola sigură: minimum 8–12 caractere, cu litere mari și mici, cifre și simboluri, fără cuvinte din dicționar și fără date personale (nume, an de naștere, numele animalului de companie). Parole diferite pentru conturi diferite — altfel, spargerea unui singur site le compromite pe toate. O frază de parolă lungă e mai puternică decât un cuvânt scurt și complicat.
• Autentificarea în doi pași (2FA) adaugă un al doilea element: un cod primit pe telefon sau generat de o aplicație. Chiar dacă parola e furată, contul rămâne închis.
• Copia de siguranță (backup) este singura protecție reală împotriva ransomware-ului și a defectării discului. Se ține pe un suport separat sau în cloud și se verifică din când în când că se poate restaura.

De reținut și diferența dintre HTTP și HTTPS: la HTTPS traficul este criptat, deci nu poate fi citit pe drum. Lacătul din bara de adresă arată că legătura e criptată, nu că site-ul este cinstit — un site de phishing poate avea și el HTTPS.

Date personale, GDPR și dreptul de autor în mediul digital

Datele cu caracter personal sunt orice informații prin care o persoană poate fi identificată: nume, adresă, CNP, fotografie, adresă de e-mail, număr de telefon, dar și adresa IP sau datele de localizare. Regulamentul european GDPR (Regulamentul general privind protecția datelor, aplicat din 2018) stabilește reguli pentru cine și cum le poate folosi.

Principiile de reținut, în limbaj simplu:

• Consimțământul – datele se colectează doar cu acordul tău, dat clar și liber; pentru minori sub o anumită vârstă e nevoie de acordul părintelui.
• Minimizarea – se cer doar datele strict necesare scopului. Un site de rețete nu are ce face cu CNP-ul tău.
• Scopul determinat – datele strânse pentru un scop nu pot fi folosite pe ascuns pentru altul.
• Drepturile persoanei – ai dreptul să afli ce date deține o firmă despre tine, să le corectezi și să ceri ștergerea lor (dreptul de a fi uitat).

În practică, pentru un elev, protecția datelor înseamnă: profiluri setate pe privat, fără adresă sau școală publicate, fără fotografii care arată clar locuința sau uniforma, fără date personale trimise unor necunoscuți. Ceea ce publici online lasă o amprentă digitală greu de șters, pentru că alții pot salva și redistribui conținutul.

Dreptul de autor protejează creațiile: texte, imagini, muzică, filme, programe. O imagine găsită pe internet nu este automat liberă de folosit. Ce se cere la test:

• Software proprietar – cod închis, se folosește conform licenței cumpărate; copierea neautorizată este piraterie.
• Software liber / open source – codul sursă e disponibil și poate fi folosit și modificat în condițiile licenței.
• Freeware – gratuit de folosit, dar fără acces la codul sursă; shareware – gratuit o perioadă de probă.
• Licențele Creative Commons permit reutilizarea materialelor cu anumite condiții, cel mai des cu citarea autorului.

Regula practică: citezi sursa, verifici licența și nu prezinți munca altuia drept a ta — inclusiv atunci când copiezi un referat de pe internet.

Test — 6 întrebări ca la examen