Țesuturi animale

Clasificarea și caracterizarea principalelor tipuri de țesuturi animale și funcțiile acestora în organism.

Ce este un țesut și cum clasificăm țesuturile animale

Un țesut este o grupare de celule cu aceeași origine, formă și structură, specializate pentru aceeași funcție, împreună cu substanța intercelulară dintre ele. Ramura care studiază țesuturile se numește histologie.

La animale există patru tipuri fundamentale de țesuturi — la examen se cer toate patru, cu criteriul care le deosebește:

• Țesutul epitelial – celule strâns unite, cu foarte puțină substanță intercelulară; acoperă, secretă sau recepționează.
• Țesutul conjunctiv – celule rare, cu substanță fundamentală și fibre abundente; leagă, susține, hrănește, apără.
• Țesutul muscular – celule alungite (fibre musculare), specializate pentru contracție.
• Țesutul nervos – neuroni și celule gliale, specializat pentru generarea și conducerea impulsului nervos.

Criteriul cel mai simplu de recunoscut într-o grilă este raportul dintre celule și substanța intercelulară: epiteliile au substanță intercelulară minimă, conjunctivele au substanță intercelulară abundentă. Confuzia clasică este să crezi că orice țesut moale e conjunctiv — de fapt încadrarea se face după structură și funcție, nu după consistență.

Țesutul epitelial

Epiteliile sunt formate din celule strâns lipite, așezate pe o membrană bazală care le separă de țesutul conjunctiv de dedesubt. Nu conțin vase de sânge — se hrănesc prin difuziune din conjunctivul subiacent; aceasta este o grilă foarte frecventă.

După funcție, epiteliile sunt de trei feluri:

• Epitelii de acoperire – formează epiderma și căptușesc organele cavitare (mucoase). Se clasifică după numărul de straturi (unistratificate, pluristratificate, pseudostratificate) și după forma celulelor (pavimentoase, cubice, cilindrice). Exemple de reținut: epiteliul alveolar este unistratificat pavimentos (favorizează schimburile de gaze), epiderma este pluristratificată pavimentoasă cheratinizată, mucoasa traheei este cilindric ciliată, mucoasa intestinului este cilindric unistratificată cu microvili.
• Epitelii glandulare – celule specializate pentru secreție; formează glande exocrine (elimină produsul printr-un canal: glandele salivare, sudoripare), endocrine (elimină hormonii direct în sânge: tiroida, hipofiza) și mixte (pancreasul, gonadele).
• Epitelii senzoriale – celule care recepționează stimuli: mugurii gustativi, celulele auditive din organul Corti.

Corelația structură–funcție e cheia: unde trebuie schimb rapid de substanțe, epiteliul e subțire, unistratificat; unde trebuie protecție mecanică, e pluristratificat.

Țesutul conjunctiv

Țesutul conjunctiv are trei componente: celule (fibroblaste, fibrocite, condrocite, osteocite etc.), fibre (de colagen, elastice, de reticulină) și substanță fundamentală — a cărei consistență dă clasificarea:

Conjunctive moi (substanță fundamentală moale): - lax – însoțește epiteliile, umple spațiile dintre organe; conține toate tipurile de celule și fibre în proporții echilibrate; - fibros (dens) – predomină fibrele de colagen; formează tendoane, ligamente, aponevroze — rezistență mare la tracțiune; - elastic – predomină fibrele elastice; în pereții arterelor mari și ai plămânilor; - adipos – celule care depozitează grăsime; rezervă energetică, protecție mecanică și termică; - reticulat – rețea de fibre de reticulină; în organele limfoide (splină, ganglioni limfatici, măduva roșie).

Conjunctivul semidur (cartilaginos) – substanța fundamentală conține condrină; celulele sunt condrocite. Trei varietăți: hialin (cartilaje costale, laringe, trahee, suprafețe articulare), elastic (pavilionul urechii, epiglota), fibros (discurile intervertebrale, meniscurile).

Conjunctivul dur (osos) – substanța fundamentală conține oseină, mineralizată cu săruri de calciu și fosfor; celulele sunt osteocite, adăpostite în osteoplaste. Este de două feluri: compact (în diafizele oaselor lungi, organizat în osteoane cu canale Havers) și spongios (în epifize și oasele late, cu areole care conțin măduvă).

Sângele este considerat un țesut conjunctiv cu substanță fundamentală lichidă (plasma) — încadrare care apare des în grile.

Țesutul muscular

Celulele musculare se numesc fibre musculare; membrana lor este sarcolema, citoplasma — sarcoplasma, iar proteinele contractile actina și miozina formează miofibrilele. Există trei tipuri, iar diferențele dintre ele sunt materie sigură de grilă:

• Țesutul muscular striat scheletic – fibre lungi, cilindrice, multinucleate (nucleii dispuși periferic), cu striații transversale date de alternanța discurilor clare și întunecate. Se contractă voluntar, rapid și obosește repede. Formează mușchii scheletici și intră și în structura unor organe: limbă, faringe, partea superioară a esofagului.
• Țesutul muscular neted – fibre fusiforme, uninucleate (nucleu central), fără striații. Se contractă involuntar, lent și susținut, sub comanda sistemului nervos vegetativ. Se află în pereții organelor interne: tub digestiv, vase de sânge, uter, vezică urinară, precum și în mușchii erectori ai firelor de păr și mușchii intrinseci ai globului ocular.
• Țesutul muscular striat cardiac (miocardul) – fibre striate, dar uninucleate (nucleu central), ramificate și conectate prin discuri intercalare, care permit contracția inimii ca un tot unitar. Contracția este involuntară și ritmică, generată de țesutul nodal (excitoconductor).

Capcana clasică: miocardul este striat, dar NU este voluntar — asocierea „striat = voluntar” funcționează doar pentru mușchiul scheletic. A doua capcană: numărul și poziția nucleilor (mulți și periferici la scheletic; unul și central la neted și cardiac).

Țesutul nervos

Țesutul nervos este format din două categorii de celule: neuronii — unitatea structurală și funcțională a sistemului nervos — și celulele gliale (nevroglii), cu rol de susținere și protecție.

Neuronul are corp celular (pericarion) și prelungiri:

• Dendritele – prelungiri scurte, ramificate, de regulă multiple; conduc impulsul spre corpul celular (celulipet).
• Axonul – prelungire unică, lungă; conduce impulsul de la corpul celular spre alte celule (celulifug). Poate fi învelit în teaca de mielină, produsă în sistemul nervos periferic de celulele Schwann; mielina crește viteza de conducere, iar întreruperile ei se numesc strangulații (noduri) Ranvier — aici impulsul „sare” (conducere saltatorie).

În corpul neuronului se află corpusculii Nissl (echivalent de reticul endoplasmatic rugos) și neurofibrile. Neuronul matur este o celulă care nu se mai divide — și-a pierdut capacitatea de diviziune, de aceea în pericarion nu găsim centrozom.

După numărul prelungirilor, neuronii sunt unipolari, pseudounipolari (în ganglionii spinali), bipolari (în retină și mucoasa olfactivă) și multipolari (cei mai numeroși). După funcție: senzitivi, motori și de asociație (intercalari).

Celulele gliale se pot divide (spre deosebire de neuroni), formează mielina, hrănesc și susțin neuronii și intervin în cicatrizarea țesutului nervos. Legătura funcțională dintre neuroni se face prin sinapse, unde transmiterea este de regulă chimică, prin mediatori (de exemplu acetilcolina) — și unidirecțională.

Test — 6 întrebări ca la examen

Grile de admitere UMF — 5