Omul și mediul înconjurător

Elevii analizează impactul activității umane asupra mediului și măsurile de protecție a naturii.

Cum influențează omul ecosistemele

Dintre toate speciile de pe Pământ, omul are cea mai mare putere de a schimba mediul. Spre deosebire de celelalte viețuitoare, care se adaptează la mediu, omul transformă mediul după nevoile lui: construiește orașe, ară câmpuri, sapă mine, abate cursuri de apă.

Principalele activități prin care omul modifică ecosistemele naturale:

• Defrișarea – tăierea pădurilor pentru lemn, pentru terenuri agricole sau pentru construcții. Pădurea nu înseamnă doar copaci: odată cu ea dispar adăpostul și hrana a mii de specii, iar solul rămas descoperit este spălat de ploi (eroziune) și pot apărea alunecări de teren.
• Agricultura intensivă – înlocuiește ecosistemele naturale, bogate în specii, cu monoculturi (un singur fel de plantă pe suprafețe uriașe). Monocultura este fragilă: un singur dăunător o poate distruge, de aceea omul folosește substanțe chimice care afectează și alte viețuitoare.
• Vânătoarea și pescuitul excesiv – reduc populațiile unor specii sub limita de la care își mai pot reface numărul. Așa au dispărut complet specii precum dronta (pasărea dodo) sau porumbelul călător.
• Extinderea orașelor și a drumurilor – fragmentează habitatele: animalele nu mai pot circula între zonele de hrănire și cele de înmulțire.
• Introducerea de specii străine – aduse intenționat sau din întâmplare, unele se înmulțesc necontrolat, pentru că în noul ecosistem nu au dușmani naturali, și elimină speciile locale.

Concluzia de reținut: ecosistemele transformate de om, numite ecosisteme antropizate (lanuri, livezi, parcuri, ferme), nu se mai pot menține singure — ele depind permanent de intervenția omului.

Poluarea mediului și consecințele ei

Poluarea este pătrunderea în mediu a unor substanțe sau energii dăunătoare vieții, numite poluanți. După componenta de mediu afectată, vorbim despre trei forme principale:

• Poluarea aerului – provocată de fumul fabricilor, de gazele de eșapament ale mașinilor și de arderea combustibililor (cărbune, benzină, gaze). Consecințe: boli ale plămânilor, ploile acide care usucă pădurile și degradează clădirile, precum și accentuarea efectului de seră, care duce la încălzirea globală — creșterea treptată a temperaturii planetei, cu topirea ghețarilor și înmulțirea fenomenelor meteo extreme.
• Poluarea apei – provocată de apele murdare deversate de fabrici și locuințe, de îngrășămintele și pesticidele spălate de pe câmpuri, de petrolul scurs din nave. Îngrășămintele ajunse în lacuri hrănesc algele, care se înmulțesc exploziv; când mor și se descompun, se consumă oxigenul din apă, iar peștii mor sufocați.
• Poluarea solului – provocată de gunoaiele aruncate la întâmplare, de substanțele chimice folosite în exces în agricultură. Solul otrăvit dă plante otrăvite, iar acestea ajung în hrana animalelor și a omului.

Un fenomen care se cere adesea explicat: poluanții se acumulează de-a lungul lanțurilor trofice. O substanță toxică aflată în cantitate mică în apă se concentrează în algele care o absorb, mai mult în peștii care mănâncă multe alge și cel mai mult în păsările sau în omul care mănâncă mulți pești. De aceea, animalele de la capătul lanțului trofic sunt cele mai afectate de poluare, chiar dacă nu trăiesc în locul poluat.

Reține și poluarea fonică (zgomotul puternic al orașelor) — un poluant este orice factor dăunător, nu doar substanțele chimice.

Arii protejate și rezervații naturale în România

Pentru a salva speciile și ecosistemele amenințate, omul a creat arii protejate — teritorii delimitate prin lege, în care natura este ocrotită, iar activitățile umane sunt limitate sau interzise. Principalele categorii:

• Parcurile naționale – suprafețe întinse care protejează ecosisteme naturale puțin modificate de om; vizitarea este permisă, dar exploatarea (tăieri de păduri, vânătoare, construcții) este interzisă. Exemple din România: Parcul Național Retezat (primul parc național al țării, înființat în 1935), Piatra Craiului, Munții Rodnei, Cheile Bicazului-Hășmaș.
• Rezervațiile naturale – suprafețe mai mici, care protejează specii sau formațiuni rare: rezervații botanice, zoologice, geologice.
• Rezervațiile biosferei – teritorii de importanță mondială, recunoscute de UNESCO, în care protecția naturii se împletește cu activitățile tradiționale ale localnicilor. Cea mai importantă din România este Delta Dunării — cea mai mare deltă protejată a Europei, paradisul păsărilor: aici cuibărește pelicanul comun și tot aici iernează sau poposesc milioane de păsări migratoare.
• Monumentele naturii – elemente rare protejate individual: o peșteră, o cascadă, un copac secular, o specie anume.

Speciile amenințate cu dispariția sunt înscrise în Cartea Roșie, iar legea le declară specii ocrotite — este interzisă vânarea, culegerea sau distrugerea lor. Printre speciile ocrotite din România: capra neagră, râsul, cocoșul de munte, pelicanul, iar dintre plante floarea de colț, bujorul românesc și sângele voinicului.

Confuzie de evitat: într-un parc național natura este protejată în întregime, nu doar o specie; monumentul naturii protejează un element anume, punctual.

Dezvoltarea durabilă și protecția biodiversității

Biodiversitatea înseamnă varietatea lumii vii: totalitatea speciilor de plante, animale și microorganisme, împreună cu ecosistemele în care trăiesc. Biodiversitatea este o avuție: din plante ne luăm hrana și multe medicamente, pădurile produc oxigen și rețin apa, insectele polenizează culturile. Dispariția unei specii este pentru totdeauna — nicio tehnologie nu o poate readuce.

Dezvoltarea durabilă este acel mod de dezvoltare care satisface nevoile prezentului fără a distruge șansele generațiilor viitoare de a-și satisface propriile nevoi. Cu alte cuvinte: folosim natura, dar fără să o epuizăm — tăiem copaci, dar plantăm alții în loc; pescuim, dar lăsăm peștii să se înmulțească.

Măsuri prin care natura poate fi protejată:

• împădurirea terenurilor defrișate și degradate;
• epurarea apelor uzate înainte de a fi deversate în râuri (stațiile de epurare curăță apa murdară);
• folosirea energiilor regenerabile (soare, vânt, apă) în locul arderii cărbunelui și petrolului;
• colectarea selectivă a deșeurilor și reciclarea lor — regula celor trei R: reduci, refolosești, reciclezi;
• limitarea îngrășămintelor chimice și a pesticidelor în agricultură;
• respectarea legilor de protecție a speciilor și a ariilor protejate.

Protecția mediului nu este doar treaba statului: fiecare elev poate contribui — economisind apa și energia, colectând selectiv deșeurile, plantând un copac, nelăsând gunoaie în natură. La test se cere adesea să deosebești măsurile de protecție (previn răul: epurarea apelor, colectarea selectivă) de măsurile de reconstrucție (repară răul deja făcut: împădurirea unui versant defrișat).

Test — 6 întrebări ca la examen