Marile grupe de plante

Se prezintă clasificarea plantelor de la alge la angiosperme, cu caracteristici și importanță.

Algele – primele viețuitoare verzi

Algele sunt cele mai simple viețuitoare care fac fotosinteză. Trăiesc în apă — mări, lacuri, bălți — sau în locuri foarte umede: pe pietre ude, pe scoarța copacilor, chiar pe pereții umezi ai fântânilor.

Ce le deosebește de plantele „adevărate”? Corpul lor nu este împărțit în rădăcină, tulpină și frunze. Un astfel de corp simplu, neîmpărțit în organe, se numește tal. Alga nu are nevoie de rădăcină pentru apă — este scufundată în apă cu totul și o absoarbe pe toată suprafața corpului.

Algele pot fi:

• unicelulare – o singură celulă verde care plutește în apă; ele dau culoarea verzuie a apei din bălți vara („înflorirea apei”);
• pluricelulare – ca panglici sau tufe verzi: mătasea broaștei, alga verde cu fire lungi și mătăsoase din apele stătătoare, sau salata de mare de pe litoral. Există și alge brune și roșii, unele uriașe, care formează adevărate păduri submarine.

Importanța algelor este uriașă și des întrebată: fiind extraordinar de numeroase, algele produc prin fotosinteză o mare parte din oxigenul planetei și sunt hrana de bază a viețuitoarelor acvatice — cu ele începe aproape orice lanț de hrănire din apă.

Mușchii (briofitele) – pionierii uscatului

Mușchii de pământ (briofitele) sunt primele plante care au cucerit uscatul. Îi găsești ca niște pernuțe verzi, catifelate pe soluri umbrite, pe stânci, pe scoarța copacilor și pe acoperișurile vechi — mereu în locuri umede și umbroase. Exemplul de manual este mușchiul de pământ, iar în turbării trăiește mușchiul de turbă.

Corpul unui mușchi seamănă cu o plantă în miniatură, dar atenție la cuvinte — aici se pierd punctele:

• are rizoizi – firișoare de fixare care seamănă cu niște rădăcini, dar nu sunt rădăcini adevărate: doar ancorează plăntuța, absorbția apei făcându-se prin toată suprafața corpului;
• are o tulpiniță și frunzulițe simple, fără vase conducătoare adevărate.

Tocmai pentru că nu au vase conducătoare care să ridice apa, mușchii rămân mici (câțiva centimetri) și legați de locurile umede: apa trebuie să le ude direct corpul.

Înmulțirea se face prin spori — celule speciale de înmulțire, adăpostite într-o capsulă ridicată pe un firicel deasupra pernuței verzi. Vântul scutură capsula ca pe o solniță și împrăștie sporii; din sporii căzuți pe sol umed cresc mușchi noi. Reține: mușchii nu au flori, fructe sau semințe — la ei totul se face prin spori.

Ferigile (pteridofitele) – primele plante cu vase și organe adevărate

Ferigile (pteridofitele) sunt un pas uriaș înainte față de mușchi: sunt primele plante cu organe adevărate — au rădăcină, tulpină și frunze — și primele cu vase conducătoare prin care apa urcă în corp. Datorită „instalației” de vase, ferigile pot crește mult mai mari decât mușchii.

Feriga comună din pădurile noastre are o tulpină subterană (rizom) din care ies, primăvara, frunze mari, elegant despicate, la început răsucite ca niște melci — semnul sigur după care recunoști o ferigă tânără. Rude cu ferigile sunt și coada-calului și pedicuța.

Ca și mușchii, ferigile nu au flori, fructe sau semințe — se înmulțesc tot prin spori. Sporii se formează în grămăjoare brune-ruginii așezate ordonat pe dosul frunzelor (mulți elevi le cred boli ale plantei — sunt, de fapt, „săculeții” cu spori!). Pentru înmulțire, ferigile mai au nevoie de apă, de aceea trăiesc în locuri umede și umbroase: păduri, margini de pâraie.

O poveste care leagă ferigile de viața noastră de azi: în urmă cu sute de milioane de ani, ferigile erau uriașe, cât copacii, și formau păduri imense. Din resturile lor îngropate și presate s-a format, în timp, cărbunele de pământ pe care îl folosim drept combustibil — energia cărbunelui este, de fapt, lumină de soare captată de ferigi străvechi.

Gimnospermele – plante cu sămânța neînchisă în fruct

Gimnospermele sunt primele plante cu semințe. Numele lor înseamnă chiar „sămânță golașă”: semințele stau descoperite pe solzii conurilor, nu închise într-un fruct. Reprezentanții de bază sunt coniferele: bradul, molidul, pinul, ienupărul, zada și tisa.

Caracteristicile care se cer la evaluare:

• sunt arbori și arbuști cu tulpini lemnoase, adesea impunători;
• au frunze în formă de ace, acoperite cu un strat ceros care le apără de ger și de uscăciune; de aceea majoritatea coniferelor rămân verzi tot anul — acele nu cad toate odată, ci se schimbă treptat. Excepția de reținut este zada (laricele), singurul nostru conifer care își leapădă acele toamna;
• florile lor sunt simple, fără petale colorate, grupate în conuri; polenizarea o face vântul;
• nu formează fructe: după fecundație, semințele se dezvoltă descoperite pe solzii conului. Conul este o floare/inflorescență transformată, lemnoasă — nu este fruct, oricât ar semăna;
• lemnul lor conține rășină, cu miros caracteristic, care apără arborele de insecte și ciuperci.

Coniferele formează pădurile de la munte și au mare importanță: lemn pentru construcții și mobilă, hârtie, aer curat. Ienupărul și tisa apar și ca arbuști ornamentali — dar atenție, semințele și frunzele de tisă sunt otrăvitoare.

Angiospermele – plantele cu flori adevărate și fructe

Angiospermele sunt grupul cel mai numeros și mai răspândit de plante — peste un sfert de milion de specii, de la firul de grâu la stejarul secular. Numele lor înseamnă „sămânță închisă”: la ele, sămânța este închisă și protejată în fruct, marea lor invenție față de gimnosperme.

Caracteristicile-cheie:

• au toate organele studiate în acest an: rădăcină, tulpină, frunze, flori adevărate, fructe și semințe;
• floarea are de regulă învelișuri (sepale, petale) și părți de înmulțire (stamine, pistil);
• după fecundație, ovarul devine fruct, iar ovulele devin semințe — sămânța călătorește „ambalată”.

Angiospermele se împart în două grupe mari, pe care le deosebești după semne simple:

• Monocotiledonate – sămânța are un singur cotiledon; frunzele au nervuri paralele; rădăcina este firoasă. Exemple: grâul, porumbul, ceapa, laleaua, crinul.
• Dicotiledonate – sămânța are două cotiledoane; frunzele au nervuri ramificate în rețea; rădăcina este de obicei pivotantă. Exemple: fasolea, mărul, stejarul, trandafirul, floarea-soarelui.

De ce au cucerit angiospermele planeta? Pentru că floarea atrage polenizatorii, iar fructul protejează și răspândește semințele — un sistem de înmulțire mult mai sigur decât sporii sau semințele golașe. Aproape toată hrana vegetală a omenirii — cereale, legume, fructe — vine de la angiosperme.

Test — 6 întrebări ca la examen